Un șofer nu a respectat indicația indicatorului …

Un șofer imprudent ce conducea pe o stradă secundară, nu a oprit la indicatorul STOP, a pătruns cu viteză pe strada Ștefăniță Vodă și lovit un taxi care se deplasa regulamentar. Mașina a fost proiectată pe sensul opus de mers.În autoturisme se aflau în total șapte persoane. Șoferul imprudent este singurul care nu a suferit niciun fel de rană. Toate celelalte persoane au fost transportate la Spitalul Clinic de Urgență Constanța.

Autoturismul a fost izbit atât de tare încât mașina a început să ardă. Câțiva șoferi au sărit în ajutor cu extinctoare și au reușit să oprească focul înainte ca acesta să se extindă. Starea victimelor este bună și urmează să fie externate. Angajații de la Poliția Rutieră continuă cercetările.

Reporter: Bogdan Bolojan ; Imagine: Victor Nita