Un șofer neatent a lăsat o zonă din Năvodari fără curent

Un accident auto s-a produs astăzi în orașul Năvodari, pe strada Mării. Un autoturism înmatriculat în străinătate a intrat într-un stâlp de electricitate de pe marginea drumului și a lăsat fără curent o zonă bună din oraș. Se pare că incidentul a survenit după ce conducătorul autoturismului a pierdut controlul direcției. Reprezentanții Primăriei au declarat că în urma impactului violent au fost rupte cablurile de transport al energiei electrice și ca urmare, alimentarea în zonă a fost întreruptă.