Un șofer drogat a lovit o fetiță

Oricât de aspre ar fi pedepsele pentru infracțiunile privind traficul rutier, permanent există unele persoane care le ignoră. Din teribilism sau din inconștiență. Un astfel de exemplu poate fi considerat un bărbat care s-a urcat la volan sub efectul unor substanțe psihoactive și a lovit un copil, la Mangalia. Acum riscă să rămână ceva timp după gratii.

Un bărbat  în vârstă de 33 de ani, din Mangalia, a fost reținut în urma unui accident rutier, provocat zilele trecute în stațiunea Jupiter. Mai exact, acesta s-a urcat la volanul mașinii și a condus, fiind sub efectul unopr substanțe psihoactive, și a accidentat o fetiță. În urma cercetărilor, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Mangalia au stabilit că bărbatul era drogat în momentul producerii accidentului, motiv pentru care l-au reținut pentru 24 de ore, urmând ca acesta să fie prezentat Judecătoriei Mangalia cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Există numeroase campanii de informare, iar polițiștii trag mereu semnale de alarmă cu privire la efectele condusului sub influența alcoolului sau al substanțelor stupefiante. Însă, în permanență există și indivizi care consideră că lor nu li se poate întâmpla nimic după ce le consumă, iar legile nu sunt valabile și pentru ei. Grav este că, de cele mai multe ori, din teribilismul sau prostia lor rezultă victime nevinovate.

De exemplu, în urmă cu câțiva ani, un tânăr drogat și beat în același timp, Radu Popescu, a condus un BMW pe strada Mircea cel Bătrân din Constanța, iar în zona Casei Pensiilor, nu a mai putut controla mașina și a pătruns în stația de autobuz,  unde se afla fostul antrenor de fotbal, Vasile Lubanu, în vârstă de 71 de ani. Acesta mergea la antrenament, însă nu avea să mai ajungă, întrucât a murit strivit de bolidul scăpat de sub control. Șoferul vinovat a fost condamnat la 3 ani de detenție plus plata unor despăgubiri.

Redactor: Daniel Albu