Un român, în structura de conducere a IMO

Ambasador Maritim IMO, constănțeanul Ovidiu Sorin Cupșa, a fost ales în funcția de prim-vicepreședinte al Comitetului 1 din cadrul Organizației Maritime Internaționale.

Alegerea sa în structura de conducere a Comitetului Legal, Administrativ, Financiar şi de Cooperare Tehnică a avut loc în cadrul celei de-a 31-a sesiuni a Adunării Generale a IMO, organizată la Londra, în perioada 25 noiembrie – 4 decembrie.

Ovidiu Cupşa a descris pe contul său de Facebook clipele emoționante trăite în cadrul acestui eveniment cu ocazia numirii sale în poziția onorabilă pentru el și România.

„Am fost propus ca Prim Vicepresedinte de către Mexic.
M-au mai susținut în plen Polonia, Indonezia, Maroc, Tonga, Nepal… mai erau și alte plăcuțe ridicate. Într-o organizație de 174 de state, în care de obicei ne adresăm unul altuia cu numele țării, mi-au pronunțat fiecare numele pe limba lui: Dr „Cupșa”, „Cupsa”, „Cupcia”, „Capcia”…Very nice words!”, a notat, pe Facebook, Ovidiu Sorin Cupșa.

Într-adevăr, cuvinte foarte frumoase, care au fost urmate de discursul protagonistului acestui mare eveniment pentru România. Această alegere reprezintă pentru țara noastră prima poziție majoră pe care o deține într-un Comitet al IMO..

”Am așteptat cuminte să se încheie aplauzele.
Apoi am ridicat plăcuța cu „ROMÂNIA” și am încercat să îmi țin statement-ul pe un ton cât mai moderat, să-mi ascund emoțiile.
Am încheiat apoteotic:

Guvernul României va continua să fie parte activă a Convenției IMO și un sprijin puternic pentru misiunea pozitivă globală a IMO!”, a mai scris Ovidiu Sorin Cupșa.

IMO reglementează navigaţia maritimă internaţională şi armonizează politicile statelor membre, organizaţia fiind înfiinţată în scopul elaborării convenţiilor internaţionale şi facilitării cooperării între statele membre, asigurării securităţii maritime şi prevenirii poluării.

“Este esenţial ca România să deţină un rol în demersurile IMO de a responsabiliza guvernele să practice o industrie maritimă sigură şi eficientă. Schimbările fundamentale prin care trece industria navală ne pot afecta pe toţi, nu doar domeniul maritim şi trebuie să adoptăm împreună strategii eficiente privind siguranţa transporturilor, protecţia mediului şi drepturile navigatorilor”, a subliniat, Ovidiu Cupşa.

International Maritime Organization este o agenţie specializată a ONU, cu sediul la Londra, creată în 1948, la care România a aderat pe 20 martie 1965, iar Adunarea Generală este alcătuită din reprezentanţii a 174 de state membre şi trei membri asociaţi.

Redactor: Mihaela Țânțaru