Un polițist de la Rutieră aflat în misiune a ajuns la spital (VIDEO)

Un polițist de la Rutieră aflat în misiune a ajuns la spital după ce fost rănit într-un accident produs în Constanța. Șoferul care a provocat impactul avea permisul suspendat pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, însă asta nu l-a împiedicat nici de aceată dată să persiste în greseală.

Accidentul s-a petrecut în cursul dimineții de vineri, pe bulevardul Aurel Vlaicu în apropierea campusului universitar.

Agentul principal de poliție detașat din cadrul Inspectoratului de Poliție Gorj pe litoral se afla în exercițiul funcțiunii și se îndrepta cu motocicleta cu semnale acustice și luminoase pornite către locul unui accident, unde urma să asigure măsuri de ordine. În drumul său pe variantă, acesta a fost lovit în plin de un Opel, al cărui șofer a vrut să întoarcă în bandă dublă continuă.

Din impact polițistul de 32 de ani a fost propulsat pe șosea, iar cele două vehicule au fost avariate.

Victima a fost preluat de medicii de pe ambulanță care i-au acordat îngrijiri de specialitate. Potrivit cadrelor medicale, acesta a suferit politraumatism prin accident rutier, însă se află în afara oricărui pericol. Cît despre șoferul autoturismului Opel, de aceeași vîrstă cu victima, acesta a picat etilostestul Drager, cu o valoare de 0,34 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat și a fost escortat la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice.

Polițiștii de la Rutieră spun că bărbatul nu este la prima abatere, ba mai mult decît atît avea și permisul suspendat din același motiv – conducere sub influența băuturilor alcoolice. Oamenii legii i-au întocmit dosar penal pentru trei capete de acuzare.

Reporter: Andreea Barbu ; Imagine: Matei Ghioc