Un pas o mai desparte pe Cami de vindecare

Un simplu gest a pus în mișcare un fenomen emoționant, pornind de la familie, prieteni și apropiați, tineri de vîrsta Cameliei și oameni care au empatizat cu cazul fetei și pînă la artiști ai muzicii românești, care s-au implicat fără să stea pe gînduri în proiectul „Viață pentru Cami”.

Acum, inițiativa demnă de laudă a ajuns și la Constanța, cu un show prezentat de Mara Bănică și cu nume celebre de artiști care au onorat cauza nobilă.

Fiecare dintre ei a ținut să fie alături de Camelia și să transmită un mesaj.

Tocmai pentru că este atît de tînără și plină de viață, prietenii care au organizat întreg evenimentul au ales un club exclusivist.

În afară de artiștii care au urcat pe scenă, au avut loc licitații ale tricourilor semnate și oferite de jucătorii Stelei, iar Mara Bănică a renunțat la tricoul său de suflet cu Rapidul, pentru Cami. De asemenea, cei prezenți  au avut ocazia de a admira o colecție deosebită de bijuterii confecționate chiar de Camelia, pe care au putut să le achiziționeze la orice preț. Chiar Andreea Bănică a primit cadou de la fani, unul dintre colierele făcute de Camelia. Cu cît mai repede și mai mulți bani strînși, cu atît mai puține clipe de tensiune și de teamă pentru Camelia și familia acesteia. Cei care nu au fost prezenți noaptea trecută, la eveniment, dar vor să o ajute pe Camelia o pot face depunînd orice sumă in conturile deschise special:

La Raiffeisen Bank în LEI
RO98 RZBR 0000 0600 1284 0362
Titular: Rusu Vasile

La Raiffeisen Bank în EURO
RO53 RZBR 0000 0600 1497 2844
Titular: Rusu Vasile

Donații se pot face și prin telefon, în valoare de 2, 5 sau 10E.

Reporter: Andreea Barbu ; Imagine: Bogdan Grigorescu