Un ofiţer superior din Poliţia oraşului Eforie a vrut sa zboare

Comisarul-şef Dragoş Radu, şeful Formaţiunii de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Eforie şi fost şef al aceleiaşi instituţii este cercetat penal după ce a fost implicat într-un accident rutier. Potrivit unor surse din cadrul poliţiei, comisarul-şef băuse înainte să se urce la volan, iar după producerea incidentului a părăsit locul faptei fără permisiunea colegilor de la Rutieră. Fapt confirmat si de martori.

Mai exact, autoturismul a urcat pe zona de separare a direcţiilor de mers, după care a circulat pe contrasens până s-a urcat pe sensul giratoriu cu motorul maşinii îndreptat spre aripa avionului montat de primăria din Tuzla. Procurorii cred că ofiterul a fost ajutat să fugă şi să-şi acopere urmele de către un poliţist din cadrul Poliţiei Rutiere Mangalia. Cei doi sunt cercetaţi de către procurorii de pe lângă Parchetul Curţii de Apel Constanţa.

Comisarul-şef este cercetat pentru părăsirea locului accidentului fără încuviinţare, sustragerea de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, pentru vătămare corporală din culpă şi pentru instigare la mărturie mincinoasă.

Reporter: Alexandra Uveghes ; Imagine: Matei Ghioc