Un nou scandal la spitalul din Târgu-Jiu

O nouă anchetă la Secția de psihiatrie a spitalului de Urgență Târgu-Jiu. Și asta la mai puțin de o săptămână de la apariţia unei înregistrări în care o pacientă a fost filmată, doar în lenjerie intimă, în timp ce săruta un bărbat prin grilajul despărţitor. De data aceasta, au apărut imagini cu doi asistenţi care se tund chiar în sala de mese.

Scandalul de la Spitalul Judeţean din Târgu-Jiu ia amploare. Sala de mese de la Secţia de Psihiatrie a fost transformată în frizerie. Astfel că, doi asistenți medicali au fost fotografiaţi în timp ce se tundeau unul pe celălalt. Cel care a beneficiat de serviciile de frizerie ar fi asistentul medical principal Alexandru Crăciun, fratele actualei asistente şefe. Cu toate că, aceştia trebuiau să se ocupe de oferirea de servicii medicale pacienţilor, cei doi par a fi încântaţi de noua lor preocupare. Potrivit directorului Spitalului, Gigel Capotă, conducerea unităţii medicale a dispus o anchetă în acest caz.

“Noi, ca şi conducători de instituţie, nu mai tolerăm asemenea cazuri de indisciplină şi am hotărât imediat să facem o comisie de cercetare disciplinară, în care se va analiza tot ce s-a întâmplat. Sincer, nu îi cunosc pe cei doi. În comisie am pus preşedinte pe domnul director de îngrijiri, dânsul se va ocupa să facă verificarea de specialitate. Cercetarea este în desfăşurare, comisia îşi face treaba şi aşteptăm să primim raportul de verificare”, a precizat directorul spitalului, Gigel Capotă.

O anchetă a fost deschisă și de către Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, săptămâna trecută, la aceeași Secţie. Și asta după apariţia unei înregistrări video în care o pacientă este filmată în lenjerie intimă, în timp ce sărută un bărbat prin grilajul despărţitor și se lasă pipăită de un alt bolnav.

În urma incidentului, fosta şefă a Secţiei de Psihiatrie a spitalului, Gabriela Pătrăşcoiu, a fost destituită.

Redactor: Oana Jărloianu