Un nou punct de prim-ajutor a fost amplasat pe plaja din Techirghiol

Măsura a fost luată de  Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea”, pentru asigurarea unui climat de siguranță în rândul turiștilor veniți pe litoral.

Noul punct de prim ajutor amplasat de ISU Dobrogea pe plaja din Techirghiol este operațional de la 1 august, iar doi paramedici SMURD sunt disponibili, în permanență, să răspundă urgențelor medicale apărute în zonă.

Punctul de prim-ajutor este dotat cu toate echipamentele necesare, cum ar fi: defibrilator semi-automat, materiale sanitare şi targă, precum şi aer condiţionat. Mai mult decât atât, în zonă este amplasată și o barcă cu motor, cu scafandru, pentru căutarea și salvarea unor eventuale persoane aflate în pericol de înec.

Proiectul, iniţiat în premieră la începutul sezonului estival, urmăreşte îmbunătăţirea modului în care este acordată asistenţa medicală de urgenţă şi creşterea gradului de securitate a cetăţenilor care tranzitează staţiunile litoralului românesc.

Redactor: Daniel Albu