Un nou ajutor social acordat de stat

Un nou ajutor social acordat de stat, permite oamenilor să lucreze doar 4 ore pe zi și să primească salariul integral, pentru normă întreagă.

Guvernul are în vedere un nou ajutor social care urmează a fi acordat persoanelor care au grijă de bătrâni.

Potrivit proiectului de lege aflat în dezbatere, se intenționează ca cei care au în grijă persoane vârstnice și sunt angajați, să poată lucra jumătate de normă și să primească salariul întreg, ca pentru o normă completă. O jumătate din venitul cuvenit urmează să fie suportat de angajator, iar diferența va fi acoperită de bugetul local.

Soțul și rudele care au în îngrijire o persoană vârstnică dependentă, pot beneficia de program lunar redus de lucru, de o jumătate de normă, cu suportarea drepturilor salariale pentru cealaltă jumătate de normă din bugetul local, corespunzător salariului brut lunar al îngrijitorului la domiciliu, potrivit Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

„Timpul cât soțul și rudele au fost încadrate în aceste condiții se consideră, la calculul vechimii în muncă, timp lucrat cu normă întreagă”, este specificat în lege.

Actul normativ mai specifică faptul că un salariat care beneficiază de această măsură și lucrează cu norma înjumătățită își va păstra aceleași beneficii ale unui salariat care lucrează cu normă întreagă. Va avea astfel dreptul la cel putin 20 de zile de concediu în fiecare an.

Redactor: Sondra Sandu