Un mort şi un rănit grav într-un incendiu din localitatea Lumina

Supravieţuitorul spune că totul s-a întîmplat din cauza băuturii pe care a consumat-o în exces, împreună cu prietenul său. S-au adăpostit în magazie şi, pentru că le era frig, au aprins un foc. Au adormit și s-au trezit înconjurați de flăcări. După ce a tras de cîteva ori de prietenul său ca-l scoată din vîltoarea focului, pentru că era prea beat să mai reacționeze, bărbatul l-a abandonat, încercînd să-și salveze propria viață.

Pompierii l-au găsit peste drum de magazia care ardea şi l-au transportat la Spitalul Clinic Județean Constanța. Medicii spun că bărbatul are arsuri de gradul II și III pe 40% din suprafața corpului.

Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a produs tragedia soldată cu decesul bărbatului de 40 de ani.

Reporter: Andreea Barbu ; Imagine: Bogdan Grigorescu