Un militar român grav rănit anul trecut în Afganistan a murit în această dimineaţă

Un militar român grav rănit  anul trecut în Afganistan a murit în această dimineaţă, la Spitalul Universitar de Urgenţă  din Bucureşti. Ion-Lucian Leuştean a fost rănit în 7 septembrie 2011, în urma deflagraţiei unui dispozitiv exploziv improvizat.

Subofiţerul era internat în comă la secţia de terapie intensivă şi, în pofida eforturilor îndelungate ale medicilor, viaţa sa nu a mai putut fi salvată. Militarul, în vârstă de 25 de ani, era necăsătorit şi se afla în serviciul militar din anul 2009. Ion-Lucian Leuştean, care era încadrat în Batalionul 2 Manevră, a fost rănit grav în 7 septembrie 2011, în urma deflagraţiei unui dispozitiv exploziv improvizat, în timp ce executa cercetarea terestră a unui obiectiv în provincia Zabul, din Afganistan. Militarului i s-a acordat pe loc primul-ajutor, după care a fost transportat de urgenţă cu un elicopter de evacuare medicală la spitalul militar din Baza Lagman, pentru intervenţii chirurgicale. În 8 septembrie, subofițerul român a fost trimis în Germania, la Spitalul militar american din Landstuhl, pentru tratament de specialitate şi, ulterior, la 30 octombrie, a fost transferat în România, la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central, în stare vegetativă, fiind diagnosticat cu multiple traumatisme interne şi cranio-cerebrale.

Ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, l-a avansat la gradul de sublocotenent post-mortem pe plutonierul Ion-Lucian Leuştean. De asemenea, ministrul Apărării va înainta preşedintelui propunerea de decorare a sublocotenentului post-mortem Ion-Lucian Leuştean cu Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.Vineri, un alt militar român a fost grav rănit în Afganistan, în urma deflagraţiei unui dispozitiv exploziv improvizat, în prezent el fiind la Spitalul Militar din baza Lagman, unde medicii încearcă să îi salveze viaţa.

Pentru mai multe detalii si imagini video va rugam urmariti jurnalul Litoral TV

Redactor: Doina Sirbu