Un marinar român, răpit în urmă cu o lună de piraţii din Nigeria a fost eliberat

Bărbatul de 55 de ani a fost luat ostatic, alături de alţi membri ai echipajului, în urma unui atac asupra navei la bordul căreia se aflau. Acesta a fost eliberat în urma unor negocieri purtate de reprezentanţii companiei la care lucra şi răpitori.

Piratii au atacat nava-cargo sub pavilion britanic, la bordul căreia se afla românul, în largul coastelor Nigeriei. Piraţii au ales să-i ia ostatici pe român şi alţi doi marinari ruşi.

Compania britanică la care lucra românul a reuşit să negocieze cu piraţii şi într-un final au obţinut eliberarea lui.

În acelaşi timp cu eliberarea românului, acelaşi grup de piraţi a mai eliberat şi nava Smirni împreună cu echipajul de bord. Aceasta fusese capturată pe 12 mai 2012. Reamintim că la bordul navei se afla de asemenea un ofiţer român. O parte din navigatori s-au îmbolnăvit, drept pentru care aceştia se află acum sub tratament medical undeva într-o locaţie secretă în Vestul Africii. Încă nu se ştie dacă printre cei bolnavi se află şi românul.

Redactor: Denisa Stoenescu