Un grup de elevi din Cernavoda au desfasurat astazi o actiune caritabila (VIDEO)

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=Ez8gMV91kHw[/youtube]Luna decembrie este luna cadourilor, o perioada in care fiecare invata sa daruiasca. Aceasta a fost si motivatia unui grup de elevi de clasa a V-a din Cernavoda, care, pentru o zi, s-au dedicat unei cauze nobile. Acestia au devenit astazi spiridusii lui Mos Carciun si au impartit hainute, alimente si jucarii copiilor din familii defavorizate. La fiecare casa cu totii au mers pe jos, pentru a înţelege ce înseamnă să nu ai absolut nimic.

Chiar daca doar pentru cateva clipe, elevii au reusit sa aduca zambete pe fetele triste si dezamagite ale catorva prichindei la care Mosul uita sa vina de Craciun. Case ingesuite si fara geamuri, podele si camere reci, acestea sunt conditiile in care traiesc familiile cu cate 5 sau 7 copii, care au fost vizitate astazi.

Conditiile in care traieste familia Craciun, sunt de departe cele mai grele. Intr-un apartament cu doua camere, fara geamuri si fara caldura, la un parter de bloc, traiesc 12 suflete chinuite, dintre care 10 sunt copii. Pentru acestia, vizita elevilor a fost o raza de speranta.

Actiunea, deja traditionala,  a fost menita sa sensibilizeze elevii cu privire la situaţia materială în care se află unii dintre semenii lor. Elevii au dat la randul lor o lectie astazi, una de omenie oferind cu dragoste daruri si dand un exemplu celor cu suflete impietrite, care au uitat semnificatia Craciunului.

Reporter: Paula Savescu ; Imagine: Gabriel Babusca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *