Un gest infim poate insemna enorm pentru copiii cu dizabilităţi (VIDEO)

De la această premiză au plecat organizatorii unei expoziţii cu obiecte din cele mai diverse ce are ca scop strângerea de fonduri pentru ca micuţii din familii nevoiaşe să poată beneficia de tratament.

Constănţenii au cumpărat de la brățări şi iconițe până la picturi sau bijuterii.

Obiectele aflate la vânzare în cadrul expoziţiei au fost donate, iar banii obţinuţi vor ajunge la copii care au nevoie de tratamente de recuperare pentru a se integra în societate. Demersul este susţinut şi de reprezentanţii Crucii Roşii filiala Constanţa.

Până la sfârşitul săptămânii constănţenii sunt asteptaţi să viziteze expoziţia şi să cumpere din obiectele afişate pentru a veni în ajutorul micuţilor.

Acţiunea este demarată de Fundația Pro Deo Et Comunitas în parteneriat cu filiala Constanţa a Crucii Roşii şi un grup de elevi al şcolii de Asistente Medicale Generale din Constanţa. Expoziția este deschisă zilnic în incinta unui hotel din portul Constanţa.

Reporter: Camer Negip ; Imagine: Alex Ionescu