Un copil de 10 ani, beat criţă

Caz tulburător la Ploiești. Un băiat în vârstă de 10 ani a fost găsit beat, într-un parc din municipiul Ploieşti. Copilul era atât de amețit de alcool  încât nu se putea ține pe picioare. Minorul a fost transportat la spital, iar mama amendată. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului va demara o anchetă socială.

Băiatul a fost găsit, marţi seara, de o patrulă a poliției într-un parc din Ploiești. Acesta era căzut pe o alee şi, din cauza stării de ebrietate, nu se mai putea deplasa. Poliţiştii locali l-au transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, acolo unde a primit îngrijiri medicale de specialitate.

“În seara zilei de 20 noiembrie 2018, în jurul orelor 22:30, o patrulă a Poliției Locale Ploiești, aflată în zona Parcului ”Nichita Stănescu” s-a autosesizat cu privire la faptul că un minor  nu se putea deplasa, din cauza stării avansate de ebrietate. S-a apelat Serviciul Unic de Urgenţă 112, minorul în vârstă de 10 ani, domiciliat în Ploieşti, fiind transportat cu o ambulanţă la Spitalul de Pediatrie, pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Locale Ploieşti.

Poliţiştii au identificat-o pe mama copilului, o femeie, în vârstă de 38 de ani, pe care au amendat-o pentru nesupravegherea minorului, cu suma de 100 lei. De asemenea, poliţiştii locali au sesizat şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului care a demarat o anchetă socială în acest caz.

Redactor: Oana Jărloianu