Un clasament al celor mai bune zece spitale din lume este destul de echilibrat

Ca și în anii precedenți, criteriile în realizarea au fost: numărul specializărilor, pregătirea medicilor, inovaţia în activitatea medicală, turismul medical, recuperarea pacienților, suprafaţa, condiţiile de spitalizare sau ecologia. Cel mai bun spital din lume, sub toate aspectele studiate, este, ca şi în anii precedenţi, spitalul Johns Hopkins Hospital din Baltimore, SUA. În ultimii 20 de ani, acest spital a fost pe primul loc în topul spitalelor realizat de US News şi World Report, pentru că are cei mai buni medici, cel mai bun sistem de învăţare pentru rezidenţi şi cele mai bune departamente de cercetare şi inovaţie. ohns Hopkins este primul spital din lume în care s-a realizat o operaţie de schimbare de sex şi este locul în care s-au descoperit enzimele restrictive, folosite în laboratoare de cercetare pentru a tăia şi a recombina ADN-ul, descoperire care a câştigat un premiu Nobel pentru ştiinţă. Acest spital este în top cinci spitale în ceea ce priveşte 15 din cele 16 specializări pe care le are personalul, printre care ginecologie, neurologie, neurochirurgie, urologie şi reumatologie. Care sunt tarifele la cel mai bun spital din lume? O naştere normală costă 10.000 dolari, în timp ce o cezariană costă 16.000 de dolari. O hemoleucogramă completă costă 327 de dolari, iar o transfuzie costă 3.212 dolari.Locul doi este ocupat de Asklepios Klinik, Barmbek, Germania. Grupul medical Asklepios este cel mai mare operator de servicii medicale private din Europa. Cele mai mari companii farmeceutice preferă să realizeze în cadrul acestui spital testele clinice necesare aprobării de punere pe piaţă a medicamentelor. Pe locul trei se afla Centrul Ocologic Anderson, al Universităţii din Texas, SUA. Este unul dintre cele trei centre înfiinţate în SUA în 1971, printr-o lege specială, destinată să scadă considerabil prevalenţa cancerului în rândul americanilor. Astfel, este unul dintre cele mai bune clinici oncologice din lume, iar anual, specialişti din toată lumea vin să fie instruiţi aici.