Un bucureştean şi-a pierdut viaţa noaptea trecută

Un bucureştean şi-a pierdut viaţa, noaptea trecută, după ce a pierdut controlul scuterului şi a intrat într-un stâlp. Impactul a fost atât de puternic încât medicii ajunşi la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.

Bărbatul circula cu un moped pe Bulevardul Banu Manta când, la un moment dat, a pierdut controlul direcţiei. Trecătorii spun că rula cu viteză.

La faţa locului a ajuns imediat un echipaj SMURD. Medicii nu au mai putut să facă nimic.

O anchetă a fost deschisă în acest caz, iar poliţiştii urmează să stabilească cu exactitate cauzele producerii accidentului.

Pentru mai multe detalii si imagini video va rugam urmariti jurnalul Litoral TV

Redactor: Doina Sirbu