Un bărbat a murit înecat la Eforie Nord

Un bărbat și-a pierdut viața în valurile mării din stațiunea Eforie Nord. Salvamarii au încercat să-i găsească trupul, însă fără succes. De asemenea, scafandrii chemați la fața locului au întâmpinat dificultăți din cauza curenților marini.

Autoritățile se confruntă cu o situație extrem de dificilă la Malul Mării Negre. Un bărbat în vârstă de 60 de ani aflat pe o plaja destinată nudiștilor a intrat în apă și a înotat la o distanță mare de mal. Acesta a pierdut lupta cu valurile și curenții puternici și a fost înghițit de apă.

Trupul bărbatului nu a fost găsit nici până la acestă oră iar identitatea lui rămâne încă necunoscută. Cei aflați pe plajă spun că în aceea zonă nu există un steag roșu de avertizare.

Astăzi, scafandrii au reluat căutările, în zona plajei din Eforie Nord, pentru a-l găsi pe bărbatul dispărut în mare.

Redactor: Alexandra Panait