Un asteroid va trece, la mică distanță, pe lângă Terra

Universul ne reamintește, din când în când, cât de mici și de neputincioși suntem în fața provocărilor Sistemului Solar. NASA a avertizat că, în data de 4 februarie, un asteroid va trece la o distanță foarte mică de Terra.

Planeta Albastră se va afla, în data de 4 februarie, la 4,2 milioane de kilometri depărtare față de asteroidul catalogat de NASA ca fiind ”potențial periculos”. Deși distanța dintre Pământ și corpul ceresc este de 11 ori mai mare decât cea dintre Terra și Lună, singurul său satelit natural, aceasta este foarte mică la scala Sistemului Solar.

Riscul de coliziune între acest asteroid și Pământ este inexistent. Însă, un impact de acest gen ar putea provoca pe Planeta Albastră o minieră glaciară, temperaturile diminuându-se cu 8 grade Celsius pentru o perioadă de aproape 10 ani.

Anul 2018 va prezenta, din punct de vedere al specialiștilor Biroului de coordonare a apărării planetare din cadrul NASA, aproximativ 20 de astfel de fenomene cosmice.  Coliziunea din urmă cu aproape 66 de milioane de ani dintre Planeta Albastră și un asteroid cu diametrul de 10 kilometri, prăbușit în peninsula Yucatan din Mexic, a determinat dispariția a 75% din viețuitoarele Terrei, inclusiv a dinozaurilor.

Redactor: Mihaela Țânțaru