Un adolescent și-a găsit sfârșitul după ce a fost lovit de un tren

Un adolescent si-a gasit sfarsitul dupa ce a fost lovit de un tren in timp ce mergea spre casa. Adolescentul provine dintr-o familie cu inca 10 frati, iar in urma cu trei ani si-a pierdut tatal. Acum mama se pregateste sa isi inmormanteze si fiul. Nenorocirea pare parca trasa la indigo dupa o alta, petrecuta in urma cu trei saptamani, cand un tanar elev eminent la un liceu de informatica din Constanta a sfarsit sub rotile unui tren la doar cativa metri distanta de locul tragediei de aseara.

Daniel nu implinise inca 17 ani. Era elev in clasa a sasea la scoala din localitate si, chiar daca nu invata prea bine, nu crease niciodata probleme. Luni seară, iesise de la scoala si se indrepta spre casa. Trebuia insa sa treaca peste calea ferata care strabate localitatea. A vazut ca vine trenul, dar se pare ca a vrut sa le arate colegilor ca poate sa atinga vagonul cu mana.  Adolescentul s-a dezechilibrat, s-a lovit cu capul de vagon si apoi a fost aruncat la pamant. Medicii spun ca nu a avut nici o sansa.

La aflarea vestii, mama adolescentului, ramasa vaduva in urma cu trei ani, abia s-a mai putut tine pe picioare.

Vecinii spun ca locul e unul blestemat si nu este pentru prima oara cand cineva isi pierde viata acolo. Multi prefera sa treaca peste calea ferata desi, la cativa metri distanta, exista o pasarela.

In urma cu trei saptamani, în același loc, o alta tragedie indolia localitatea. Un tanar de 18 ani, olimpic la fizica, elev la liceul de informatica din Constanta, sfarsea sub rotile unui tren. Atunci, martorii au spus ca tanarul purta casti si nu a auzit trenul care venea.

Redactor: Paul Alexe