Ultimul drum al lui Ilie Balaci

Unul dintre cei mai mari sportivi din istoria fotbalului românesc, a fost condus astăzi pe ultimul drum, sub privirile a mii de oameni îndurerați. Ilie Balaci a murit duminică dimineață, la vârsta de 62 de ani, în urma unui infarct miocardic și a unei insuficiențe respiratorii. Fostul mare fotbalist al Universității Craiova a fost înmormântat la Cimitirul Sineasca din Craiova.

Ilie Balaci a fost înmormânat astăzi la Craiova cu onoruri militare, alături de fani, prieteni și familie. Înainte de slujba religioasă, sicriul a fost depus, pentru câteva ore, pe gazonul stadionului „Ion Oblemenco”.  Strada pe care se află stadionul va purta de-acum numele lui Ilie Balaci. De asemenea, cortegiul funerar s-a oprit preț de câteva minute și în fața Primăriei din Craiova.

La ora 12:15 a fost programată plecarea spre Biserica Sfântul Ilie însă doar rudele și prietenii au asistat la slujbă. Pe drum, sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Balaci a fost întâmpinat de mii de oameni care au blocat intersecțiile. De la ora 14:00 cortegiul a pleacat spre Cimitirul Sineasca, acolo unde a avut loc și slujba de înmormântare.

Condiţiile în care s-a produs decesul şi modul în care Ambulanţa Dolj a intervenit fac obiectul unei anchete a Ministerului Sănătăţii.

Ilie Balaci nu a mai ajuns la spital, după constatarea decesului. Cadrele medicale prezente în locuința din Cartierul Rovine, din Craiova, acolo unde și-a găsit sfârșitul marele fotbalist, au relatat că trupul neînsuflețit a fost preluat de reprezentanți ai Serviciului Medico Legal pentru efectuarea necropsiei. În prezent cazul este în atenția Ministerului Sănătății.

Reporter: Alexandra Panait