UE va renunța la schimbarea orei

Un studiu recent efectuat de Uniunea Europeană arată faptul că 84% dintre locuitorii ei doresc să se renunțe la schimbarea orei de două ori pe an. Instituțiile abilitate vor începe procedurile necesare pentru punerea în aplicare a voinței europenilor.

Comisia Europeană a organizat o consultare publică menită a contribui la evaluarea actualului sistem de schimbare a orei în Europa. Sondajul a venit ca răspuns la o rezoluție adoptată în februarie 2018, conform căreia schimbarea orei are multe efecte negative asupra sănății. Consultarea a constat într-un sondaj online pentru colectarea opiniilor europenilor, referitoare la experiența lor generală legată de schimbarea orei. Au fost primite 4,6 milioane de răspunsuri din toate cele 28 de state membre, cel mai mare număr de răspunsuri primite vreodată în cadrul unei consultări publice a Comisiei.

„Milioane de europeni au profitat de consultarea publică pentru a-și exprima opiniile. Mesajul este foarte clar: 84 % dintre ei doresc să nu se mai schimbe ora. Vom acționa acum în consecință și vom elabora o propunere legislativă adresată Parlamentului European și Consiliului, care vor decide împreună.”, a declarat Violeta Bulc, Comisarul european pentru transporturi

Rezultatele finale ale consultării publice vor fi publicate în săptămânile următoare. Comisia va elabora o propunere adresată Parlamentului European și Consiliului, în vederea modificării sistemului actual de schimbare a orei. Majoritatea statelor membre au o tradiție îndelungată în această privință. Din anul 1980, Uniunea Europeană a adoptat treptat acte legislative prin care toate statele membre s-au pus de acord să-și coordoneze modalitățile de schimbare a orei, renunțând la sistemele naționale divergente. Scopul normelor Uniunii Europene a fost rezolvarea problemelor generate, în special în sectorul transporturilor și în cel al logisticii sau de aplicarea necoordonată a schimbărilor orei de-a lungul anului. În paralel cu sistemul orei de vară în Uniunea Europeană, statele membre au trei zone de fus orar sau ore standard. Decizia privind ora standard ține de competența națională.

Redactor: Denisa Albu