Turiştii nu vor mai fi nevoiţi să achite costurile suplimentare

Turiștii nu vor mai fi nevoiți să plătească costurile suplimentare pentru pachetele de călătorie. Plata se va face doar dacă cumpărătorii sunt informați despre sumă înainte de încheierea contractului. Măsura este inclusă într-un proiect de lege care privește pachetele de servicii de călătorie.

Firmele care vând pachete turistice vor fi obligate să își informeze clienții despre costurile suplimentare înainte de a încheia un contract cu aceștia. Mai exact, este vorba despre toate comisioanele, tarifele și alte costuri suplimentare.

În lipsa unei informări prealabile, clienții nu vor putea fi obligați să achite banii agențiilor. Agențiile care vor încălca această prevedere vor risca o amendă cuprinsă între 4.000 și 20.000 de lei. Amenda va fi aplicată de către Agenția Națională pentru Protecția Consumatorilor sau de Ministerului Turismului. În momentul de față, Ordonanța de Guvern ce ar urma să fie abrogată, nu conține asemenea dispoziții.

„Informațiile furnizate călătorului (…) sunt o parte integrantă a contractului privind pachetul de servicii de călătorie și nu pot fi modificate decât prin acordul explicit al părților contractante”, este subliniat în proiectul de lege. Încălcarea prevederii va putea aduce firmelor amenzi cuprinse, de asemenea, între 4.000 și 20.000 de lei, au declarat reprezentanții ANPC.

Prețul total al pachetului de călătorie și avansul achitat vor fi informații ce vor trebui furnizate în avans turiștilor, însă acestea vor face parte și din contractul dintre părți. În acest sens, orice fel de modificare a prețului și a avansului vor putea fi efectuate doar dacă există acordul clienților.

Redactor: Lavinia Barbu