Turiștii aflați în stațiunea Mamaia se pot bucura de mai multă siguranță

Asta pentru că polițiștii și jandarmii au declarat război persoanelor certate cu legea.

În baza cooperării dintre Inspectoratul Județean de Poliție, Jandarmerie și Poliția Locală, începând de miercuri, 27 iulie, oamenii legii acționează în municipiul Constanța și în stațiunea Mamaia, în vederea combaterii comerțului ambulant.

Astfel, au fost verificate peste 30 de persoane, s-au aplicat 18 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 8.500 lei, și s-au produse alimentare, cum ar fi porumb fiert, pufuleți sau semințe, sute de articole de plajă şi de artizanat.

 Acţiuni similare vor avea loc în toată perioada sezonului estival pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în Mamaia și municipiul Constanța.

Redactor: Daniel Albu