Turcia investește în învățământul românesc

Agenția Națională pentru Cooperare și Coordonare a Turciei investește în educația din România! Instituția renoveaza trei unități de învățământ din Medgidia iar prima care beneficiază de reparații este Grădinița Bilingvă.

Clădirea care găzduiește Grădinița bilingvă din Medgidia s-a construit în anul 1910 și de atunci modernizările au fost insignifiante. Autoritățile locale spun că lipsa fondurilor la buget nu a permis efectuarea unor lucrări mai ample. De câteva zile însă, gradinita a intrat in reparații capitale.

Noul proiect prevede ca în curtea interioara a unitatii să fie amenajat un loc de joacă pentru copii. Toate investițiile sunt suportate în totalitate de Agenția Națională pentru Cooperare și Coordonare a Turciei . Administrația locală a alocat doar fondurile necesare obținerii autorizațiilor de racordare la rețeaua de gaze.

Inspectoratul Școlar Județean a aprobat ca in această perioadă micuții sa frecventeze orele de program în cadrul corpului instituției de pe strada Ion Creangă.

In maximum doua saptamani, daca lucrarile decurg conform planului, prescolarii se vor bucura de un spatiu modern.

Redactor: Anamaria Stoica