Tulcea solicită ajutor financiar

În perioada ploilor abundente din această vară, județul Tulcea s-a lovit de o nouă problemă. Și anume preluarea apelor pluviale din centrul orașului.
Municipiul Tulcea a beneficiat de o finanțare europeană privind reabilitarea distribuției de apă și apă uzată de aproape 80 de milioane de euro. Cu acești bani a fost reparată stația de epurare și stația de tratare.
În momentul în care primăria a depus acest proiect, edilul Constantin Hogea a introdus si o nota ce prevede preluarea apelor pluviale, însă răspuns a fost: Proiectul în aceste condiții nu este eligibil. În primul său mandat, din 2004, primarul Constantin Hogea, a reușit să aducă pe linia de plutire cinci stații de pompare. Problema este că în cazul în care nivelul Dunării va crește, aceste stații vor fi nevoie să înfrunte și cu presiunea fluviului.
Dacă vor obține sprijin financiar din partea Guvernului, edilul Constantin Hogea își dorește cel târziu în primăvară să înceapă implementarea acestui proiect, astfel încât acest aport de ape pluviale să fie dirijat, o parte în Dunăre și o parte preluat prin soluții tehnice.

Reporter: Denisa Stoenescu ; Imagine: Victor Nita