Trupul unei femei de 60 de ani din Constanţa a fost găsit astăzi fără suflare

Speriați că nu o mai văzuseră de câteva zile, dar și din cauza mirosului puternic care venea din locuință, vecinii au apelat la numărul de urgență 112. La faţa locului a ajuns un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea. Pompierii au forțat ușa, iar bănuielile vecinilor au fost confirmate: femeia zăcea moartă în casă în stare de putrefacție de câteva zile.

La prima vedere pare să fie vorba de o moarte naturală deoarece femeia nu prezenta urme de violență pe corp.

Până în urmă cu câțiva ani femeia a locuit în Germania. De când a revenit în țară aceasta a locuit singură în apartamentul fratelui său de pe strada Pescarilor. Vecinii  spun că ar fi avut probleme psihice și în ultima perioadă se izolase de cei din jur. Medicii legiști vor stabili cu exactitate cauza decesului.

Reporter: Camer Negip ; Imagine: Victor Nita