Triaj epidemiologic, în școli

În ciuda exploziei de cazuri din ultima perioadă, România nu întrunește, în acest moment criteriile pentru declararea oficială a unei epidemii de gripă. Cu toate acestea, Ministerul Educației a transmis ca în toate școlile din țară să fie făcut un triaj epidemiologic, la intrarea în unitățile de învățământ. Numărul de cazuri identificate va fi raportat zilnic Inspectoratelor Școlare, de către medicul din unităţile de învăţământ, urmând a se face elevilor recomandările care se impun.

Ca urmare a creșterii semnificative, la nivel național, a cazurilor de îmbolnăvire cu gripă și ținânând cont de recomandările Ministerului Sănătății, Ministerul Educației a transmis inspectoratelor școlare județene o notă în care solicită monitorizarea evoluției cazurilor de gripă și infecții respiratorii în școli.

„Ca urmare a creşterii semnificative, la nivel naţional, a cazurilor de îmbolnăvire prin gripă şi luând în considerare recomandările Ministerului Sănătăţii, Ministerul Educaţiei Naţionale a transmis inspectoratelor şcolare judeţene(…)o notă în care solicită monitorizarea evoluţiei cazurilor de îmbolnăvire prin gripă şi infecţii respiratorii în unităţile de învăţământ din subordine”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei

Potrivit acestuia, în toate şcolile din ţară se va face un triaj epidemiologic, la intrarea în unităţile de învăţământ.

„Astfel, în toate şcolile din ţară, se va efectua zilnic, la începutul orelor de curs, un triaj epidemiologic, în vederea identificării preşcolarilor/elevilor cu simptomatologie de boală, în special respiratory.(…)Numărul de cazuri identificate va fi raportat zilnic ISJ, medicul din unităţile de învăţământ urmând a face elevilor recomandările ce se impun”, se mai arată în comunicatul Ministerului Educației Naționale.

Cu toate că două țări vecine, Bulgaria și Ungaria, au declarat, săptămâna aceasta, epidemie de gripă, țara noastră este, deocamdată, departe de a îndeplini criteriile pentru declararea acesteia. Și asta deoarece pentru declararea unei epidemii este nevoie de succesiunea a cel puţin 3 săptămâni epidemice.

Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei a ajuns, marţi, la 28, potrivit unei informări a Institutului Naţional de Sănătate Publică.

Redactor: Oana Jărloianu