Trenurile Soarelui nu au aer condiționat

Trenurile Soarelui, încinse, la propriu. Mai multe vagoane de dormit ce intră în compunerea trenurilor către litoral nu au aer condiţionat. Declarația aparține chiar directorului general al CFR Călători, iar dezvăluirea a fost făcută în cadrul lansării programului estival de transport.

După nenumăratele reclamații primite de turiștii care s-au plâns, în repetate rânduri de problemele legate de aerul condiționat, care iarna transformă vagoanele în adevărate congelatoare, iar vara, în cuptoare, directorul CFR Călători a rupt tăcerea. „În parcul CFR Călători mai sunt câteva trenuri care nu sunt dotate cu aer condiţionat şi care necesită investiţii în continuare, pentru că nu avem suficiente fonduri. Vagoanele de dormit, din seria 7131 nu aveau din dotare aer condiţionat. ”, este mărturisirea făcută de Iosif Szentes  chiar în cadrul lansării programului de transport în comun pentru vară. În plus, directorul spune că din tot materialul rulant al CFR Călători, 15% din trenurile Interregio şi Regio nu au aer condiţionat.

Cu inconvenientele de rigoare însă, cereri există pentru sezonul estival, iar conducerea își dorește ca măcar serviciile oferite de CFR Călători să suplinească lipsurile. Așa că intenţionează să deschidă mai multe case de bilete în sezonul estival şi să reducă din timpul în care sunt salubrizate trenurile. Ca noutate în acest sezon, pentru turiştii din Braşov legătura cu destinaţia Constanţa şi retur va fi asigurată cu trei trenuri directe, iar pentru cei din Sighetu Marmaţiei aceasta se va realiza direct prin grupa de vagoane de la trenul Satu Mare-Mangalia.De la Bucureşti Nord la Constanţa şi retur, trenurile IR 1585 şi IR 1586 dispun de Wi-Fi gratuit. Preţul întreg pentru o călătorie Bucureşti – Constanţa, fără reduceri, este de 33,4 lei la tren Regio şi de 60 lei la tren Interregio.

Redactor: Andreea Barbu