Trei tineri riscă să ajungă după gratii pentru câteva unelte electrice

Jandarmii din cadrul Grupării  Mobile „TOMIS”, aflați în serviciul de patrulare, au depistat joi trei bărbați în timp ce ofereau spre vânzare mai multe scule electrice. Cei trei, cu vârste cuprinse între 17 și 22 de ani, au fost observați în zona gării Constanța, tocmai după ce o patrulă de jandarmi  primise o sesizare prin care se reclama că din subsolul unui bloc din cartierul Poarta 6 fuseseră sustrase mai multe unelte asemănătoare. Cei trei tineri au fost conduși la sediul Jandarmeriei.

Bunurile au fost identificate de păgubit iar cei trei au recunoscut că au intrat prin forțarea unui geam în boxa blocului, de unde au luat sculele electrice cu intenția de a le vinde.

Oamenii legii au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale, iar tinerii sunt cercetați pentru furt calificat.

Reporter: Alexandra Uveghes ; Imagine: Matei Ghioc