Transport paralizat in Constanța

Angajații RATC sunt nemulțumiți de salarii și cer creșterea lor pînă la 2 mii de lei, plus acordarea bonurilor de masă și renegocierea contractului colectiv de muncă. La primele ore, oamenii au oprit lucrul și au refuzat să scoată autobuzele din bază.

În aceste condiții, constanțenii, sătui să aștepte degeaba în stații s-au reorientat către microbuze și taxiuri. Polițiștii însă au fost cu ochii pe șoferii de maxi taxi care nu au respectat limita de locuri. Au dat amenyi acolo unde microbuyele erau pline pînă la refuz. Mulți constanțeni insă au aflat târziu de greva angajaților RATC.

Din cauza blocajului creat în Constanța, consilierii locali s-au intrunit într-o sedință de indată în care au discutat posibilitățile de suplimentare a mijloacelor de transport pe liniile RATC. În acest sens, primarul Radu Mazăre a vorbit cu operatorii privaţi de transport persoane pentru a fi asigurată fluența călătorilor. Cât privește regia, edilul se gândește tot mai serios la privatizarea ei.

Directorul RATC, Ovidiu Tănase a depus plângere la Tribunaul Constanţa împotriva greviştilor. În cel mult două zile instanța va decide dacă protestul angajaților a fost sau nu legal.

Reporter: Sorin Hulubei ; Imagine: Alex Brinzaru