Traian Băsescu revine la Cotroceni după o perioadă destul de incertă în politica românească

Curtea Constituţională a decis, marţi, că referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui este INVALID, ceea ce înseamnă că Traian Băsescu se va întoarce la Palatul Cotroceni. Decizia a fost luată cu şase voturi la trei după o şedinţă care a durat mai puţin de trei ore. Verdictul a fost acordat în cea de-a patra întâlnire a judecătorilor CCR, după trei săptămâni de amânări şi controverse. Prin urmare,  Traian Băsescu se va întoarce la Cotroceni după şase săptămâni de suspendare.  Imediat după încheierea şedinţei, care a durat mai puțin de 3 ore, preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat că CCR a constatat că referendumul este valid din punct de vedere al organizării, dar că nu s-a îndeplinit condiţia de cvorum. La rândul său, magistratul Tudorel Toader a explicat că decizia a fost luată cu majoritatea legală cerută.

Reacțiile din partea opozanților lui Traian Băsescu nu au întârziat să apară. Mai mult decât atât, Puiu Hașotti este de părere că CCR-ul ar trebui să sufere anumite modificări. Și ceilalți PNL-iști au avut reacții dure în ceea ce privește decizia curtii. Citirea hotărârii privind referendumul va avea loc miercuri, la ora 10.00, când judecătorii CCR se vor întruni într-o nouă şedinţă.

Pentru mai multe detalii si imagini video va rugam urmariti jurnalul Litoral TV

Redactor: Doina Sirbu