Traian Băsescu anunță că va reveni în viața publică

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, luni, la TVR, că va reveni în viaţa publică, după ce timp de două luni a tăcut, pentru că a observat că s-a început o campanie de discreditare a mandatului său. Întrebat ce l-a deranjat la ce s-a vehiculat în presă în ultimele două luni, fostul preşedinte a precizat că este vorba despre atacurile repetate ale unui post de televiziune şi a subliniat că CNA ar trebui să pună capăt acestei forme de jurnalism care împrăştie “vrajbă şi miniciună”. Întrebat de situaţia în care se află fostul ministrul al Turismului, Elena Udrea, acesta a declarat că, cităm, are “încredere în acest om”.

Acesta nu şi-a ascuns intenţia de a rămâne aproape de PMP, chiar dacă va rămâne în afara partidului. “Mă uit la Eugen Tomac (preşedintele PMP), încep investiţiile în el. A rămas alături de mine până în ultima zi de mandat, el şi alţi 5-6 parlamentari, câţi mai are PMP. Le voi fi recunoscător”, a spus fostul şef al statului.

Redactor: Camer Nita