Tragediile ar trebuie să se întâmple doar pe vreme frumoasă

Asta pare sa spuna un comunicat emis de catre conducerea Serviciului Judeţean de Ambulanta care explică modul în care a fost dispecerat tragicul accident soldat cu moartea fetiţei de 3 ani de la Năvodari.

Dorim să precizăm ca la ora apelului 15:38, în substaţia de ambulanţă Năvodari, cele doua ambulanţe care erau în serviciu se aflau în misiune, una în comuna Corbu, la caz, iar cea de-a doua preda pacient la UPU Constanţa. În aceste condiţii, medicul coordinator de la Dispeceratul medical SAJ Constanţa, a răspuns la solicitare cu cea mai apropiată ambulanţă  adecvată şi anume echipajul SMURD tip C1 care se află în SCJU Constanta. Dorim să precizăm că atât condiţiile meteo, cât şi locul producerii accidentului nu au permis alertarea elicopterului SMURD, se arată în comunicatul emis de către cpnducerea Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

Redactor: Andreea Barbu