Tragedie în comuna constănţeană Nicolae Bălcescu

http://www.youtube.com/watch?v=GGJM0–pv5oÎn doar zece minute, vieţile a trei fetiţe cu vârste cuprinse între 3 şi 5 ani s-au stins sub privirile vecinilor. Tragedia a avut loc în comuna Nicolae Bălcescu. Camera în care se aflau cele trei copile a luat foc din cauza unei scântei sărite pe covor.

Părinţii au rămas şocaţi la aflarea veştii. Mai ales că mama fetelor se afla în grădină şi a văzut cum din casă ieşeau flăcări. A fugit într-un suflet, însă a fost prea târziu.

Se pare că încăperea în care se aflau fetiţele era legată cu sârmă pentru ca ele să nu iasă afară. La faţa locului au ajuns şi două echipaje al serviciului de ambulanţa. Din primele cercetări, se pare că micuţele au murit din cauza intoxicaţiei cu monoxid de carbon şi nu din cauza arsurilor. Fata cea mare, de numai 5 ani, a fost găsită în dreptul uşii,  semn că încerca să iasă din cameră. Ceilalte două trupuri au fost găsite pe pat. Mama fetelor, însărcinată în luna a patra, a leşinat şi a fost transportată de urgenţă la spital.

Vecinii familiei spun că aceştia erau oameni iubitori şi că munceau cu ziua pentru a le oferi copiilor un trai decent.

Din primele cercetări ale criminaliştilor, se pare că nu este vorba de neglijenţă. Dacă părinţii vor fi găsiţi vinovaţi, riscă ani buni de închisoare.

Reporter: Denisa Stoenescu ; Imagine: Alex Brinzaru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.