Topul politicienilor credibili

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, ocupă primul loc în preferinţele românilor atunci când vine vorba de acordarea unui vot de încredere. Pe locul doi se află prim ministrul Victor Ponta cu o diferenţă de aproape 4 procente. Klaus Iohannis este politicianul de pe locul trei. Barometrul încrederii îi indică pe următoarele poziţii pe Sorin Oprescu, Călin Popescu Tăriceanu şi Mircea Geoană. Conform sondajului, Mircea Diaconu se bucură de încredere multă şi foarte multă din partea a 22,9% dintre respondenţi, urmat de George Maior, Mihai Răzvan Ungureanu şi Teodor Meleşcanu. Respondenţii nu l-au creditat foarte bine însă pe Traian Băsescu. Preşedintele ţării are un procent de doar 19,2%, dar este situat înaintea fostului preşedinte PNL, Crin Antonescu şi chiar l-a devansat pe Ion Iliescu, care a obţinut la capitolul incredere doar 18,7%. Mai puțin credibili în fața poporului român sunt Corneliu Vadim Tudor, Cătălin Predoiu, Liviu Dragnea, Elena Udrea, Emil Boc, Dan Diaconescu, Vasile Blaga şi Kelemen Hunor. Sondajul a fost realizat de Inscop Research în perioada 1-6 iulie pe un eşantion de 1055 persoane de peste 18 ani.

Redactor: Camer Nita