Topul destinațiilor internationale

Țări precum Spania,Italia cât și Marea Britanie dar și Thailanda şi Emiratele Arabe Unite, sunt destinaţiile alese de către români anul acesta,  pentru petrecerea Crăciunului  și a noului an.

Puțin timp ne mai desparte de mirosul de cozonaci care anunță spiritul sărbătorilor de iarnă. Anul acesta, interesul românilor pentru a petrecere sărbătorile de iarnă în ţară a crescut comparativ cu anul trecut. Iar cu sărbătorile de iarnă se apropie, agențiile de de turism au pregătit pachete de vacanță pentru toate gusturile și  buzunarele românilor. În topul preferințelor românilor în materie de vacanțe se află Italia, unde 3 nopți de cazare costă la 159 de euro. Aceata înregistrând o creștere cu 66% față de anii precedent, în special de anul 2015. Dacă anul trecut Spania se clasa pe locul 2 în topul preferințelor românilor pentru vacanțele de iarnă, iată că acest loc este ocupat anul acesta de Germania unde un sejur de 3 nopți, cu cina festivă de revelion incusă, pornește de la 299 euro. Chiar și Marea Britanie se află în acest top,ocupând un loc trei, cu o creștere de  aproape 40%. La fel ca și în ceilalți ani, și anul acesta cererile  către continentul Asiatic, în special către Thailanda şi Dubai au fost destul de multe.

Totuși, Turcia rămăne în continuare în topul preferințelor constănțenilor, datorită  raportului servicii calitate – preț.  Așadar, nu mai este mult până la Crăciun, așa că este bine să vă decideți unde şi când veți să plecați, pentru a putea consulta ofertele de la mai multe agenţii de turism.

Redactor: Oana Jărloianu