Tokyo, orașul luminilor!

Japonezii și-au propus să aducă mai multă lumină pe străzile nipone în nopțile lungi de iarnă. Și cum ei sunt maeștri în a transpune rapid în realitate orice idee năstrușnică, întunericul a fost învins printr-un magnific spectacol de lumini.

Universul stelelor a pogorât pe tărâm nipon!  ”Starlight Garden”, căci despre el este vorba, va fi timp de trei luni un balet al luminilor care își revarsă scânteile pe șevaletul nopților din Tokyo. Magnificul dans al sclipirilor nu are doar un efect de decor pe pânza întunecată a nopților nipone. Coregrafia picăturilor fosforescente antrenează psihicul uman pentru a ridica moralul cetățenilor și impulsionează afacerile întreprinzătorilor locali. Valsul luminilor este inspirat de bolta cerească întruchipată cu ajutorul a 200.000 de beculețe, 100 de baloane fosforescente și gheață uscată sau carbonică. Paleta de culori a jocului aștrilor nopții se schimbă într-o cadență melodioasă potrivită cadrului celest. Zborul a 450.000 de baloane de săpun întregesc regatul stelelor.

Feeria de lumini din metropola niponă este vizitată de mii de curioși, dornici să asiste la splendoarea de scântei. Universul stelelor este completat cu cel al faimosului Disney, organizat în fiecare iarnă de un mare centru comercial.

“Mulţi vizitatori vin să vadă luminiţele. Anul trecut, au fost peste 500.000 de vizitatori. Prin urmare, magazinele şi restaurantele sunt foarte aglomerate.”, a mărturisit Yuka Ishizuka, directoarea hypermarketului.

Întregul oraș este inundat de lumină și creează o atmosferă de basm. Asediul jocurilor de sclipiri a învăluit și unul dintre cele mai elegante cartiere comerciale din vestita citadelă japoneză. 900.000 de leduri împresoară ramurile a 150 de copaci care străjuiesc arterele zonei.

În acest an, doritorii pot lua autobuzul pentru a privi panorama stradală. Și asta nu este tot! Călătoria prin fascinanta lume a luminilor este gratuită! Universul fosforescent va da savoare orașului până în februarie 2019.

Redactor: Mihaela Țânțaru