TIR răsturnat la Valu lui Traian

Un TIR s-a răsturnat în zona Valu lui Traian, la intrarea pe autostradă. Șoferul acestuia a rămas încarcerat timp de peste o oră, iar pompierii au depus eforturi pentru descarcerarea lui. Bărbatul a fost transportat la spital.

Ghinionul l-a pândit pe un bărbat de 60 de ani, aflat la volanul unui autotren încărcat cu cereale. La intrarea pe autostradă, probabil din cauza vitezei prea mari, mastodontul pe care îl conducea s-a răsturnat, iar șoferul a fost prins în cabina mașinii, de unde nu a mai putut ieși. Totul s-a petrecut marți, în jurul prânzului. Circulația a fost îngreunată timp de o oră.  În urma unui apel la Numărul Unic de Urgență 112, la fața locului s-au deplasat polițiștii de la Rutieră, un echipaj de pe Ambulanță, un echipaj de descarcerare, dar și un echipaj specializat în stingerea incendiilor. După o oră de chin, bărbatul a fost scos și transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale, având multiple traumatisme toracice și la membrele inferioare.

Anchetatorii urmează a stabili cu exactitate factorii care au determinat producerea accidentului.

Redactor: Daniel Albu