Tinerii români expuși sărăciei?

Tinerii români trăiesc în prezent tot mai mult din banii părinţilor şi sunt expuşi riscului de sărăcie. Asta spune un studiu efectuat de Eurostat care poziționează România pe primul loc în Europa la acest capitol. Cele mai atractive oferte pentru tineri sunt în domeniul IT, însă în alte domenii de activitate un tânăr aflat la început de carieră câștigă, în general, mai puțin de jumătate din salariul mediu pe economie.

Pornind de la acest studiu și de la multe alte concepte situate în aceeași zonă negativistă, am realizat un sondaj de opinie pentru a vedea în mod direct care este situația, cu adevărat, cel puțin în orașul Năvodari. Prima oprire a fost la liceul Lazăr Edeleanu unde am stat de vorbă cu tinerii care fac parte din segmentul de vârstă la care face referire studiul.

Un alt punct de vedere cu privire la situația profesională a tinerilor din ziua de astăzi a venit din partea reprezentanților Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă.

O tabără importantă în crearea întregii baze de date a acestei problematici o costituie angajatorul. Pentru noi a vorbit administratorul unui important lanț de restaurante cu activitate permanentă atât în Năvodari cât și în Constanța.

Perioada de după terminarea studiilor și pășirea într-o nouă treaptă a vieții, cea a propriei responsabilități pentru asigurarea zilei de mâine a fost întotdeauna mai dificilă, cu multe încercări și provocări.

În final, prin ambiție și perseverență, tinerii își formează mâna de lucru profesionistă și asigură viitorul acestei țări. Chiar dacă sondajul a fost realizat la o scară mică, totuși el reflectă căt se poate de bine realitatea.

Reporter: Sondra Sandu ; Imagine: Zarif Armanbet