Tinerii, principalii oaspeți ai Costineștiului

Staţiunea Tineretului, Costineşti, este, zilele acestea, plină până la refuz. Toate cele peste 35.000 de locuri de cazare, la pensiuni şi hoteluri, sunt ocupate şi, dacă punem la socoteală şi locurile la gazdele individuale, putem spune că peste 65.000 de turişti sunt în acest moment pe plajele din Costineşti. O bătălie câştigată de staţiune este aceea a turismului cu continuitate, ştiut fiind că, în sudul litoralului în special, se practică, de ani buni, turismul de week-end.

[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=uRAsp0Oeioc[/youtube]

Edilii localităţii spun că primul test al sezonului a fost făcut în minivacanţa de Rusalii, când peste 10.000 de turişti au fost prezenţi la malul mării, la Costinești.

Viceprimarul spune că posibilităţile de distracţie, pe plajă sau în discotecile deschise în permanenţă, sunt atuurile care  îi determină, în special pe tineri, să vină, an de an, în staţiune.

Deşi, faţă de acum câţiva ani, perioada vacanţelor de vară pe litoral s-a micşorat, Costineştiul profită, în cele 50-60 de zile de sezon “plin”, de numărul foarte mare de turişti, care îşi petrec cel puţin o săptămână la malul mării:

Potrivit administraţiei locale, anul acesta au fost luate măsuri pentru sporirea confortului turiştilor: a fost amenajată o nouă cale de acces către plajă, au fost montate mai multe coşuri de gunoi, iar curăţenia pe plajă este asigurată în regim non-stop. În privinţa numărului foarte mare de agenţi economici sezonieri, viceprimarul comunei mai spune că au fost eliberate peste 300 de autorizaţii de funcţionare, ce aduc la bugetul local peste 450.000 de lei.

Redactor: Mihaela Dubei-Marin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *