Tichete de vacanță pentru 2019

Bugetarii vor primi si anul acesta tichete de vacanta. Valoarea acetora ajunge la 1450 de lei pentru fiecare angajat la stat. Voucherele primite vor putea fi folosite doar în țara noastră.  Beneficiarii voucherelor de vacanță trebuie să știe că, cu aceste tichete, pot achiziționa servicii precum cazare, masă, transport, servicii de tratament și de agrement sau pachete turistice.

Tichetele de vacanță au constituit anul trecut un sprijin important atât pentru angajați cât și pentru turismul intern. Stațiunile balneare au înregistrat o creștere a veniturilor cu 20-30% și cu 10-15% din punct de vedere al circulației turistice. Valoarea voucherelor de vacanţă emise anul trecut a ajuns la 250 de milioane de euro, un nivel de aproape nouă ori mai mare faţă de 2017, potrivit informaţiilor primite de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism de la Ministerul Finanţelor Publice. Pentru 2019 suma este de aproape nouă ori mai mare faţă de 2017, dar sub cea de 400 de milioane de euro, cât era estimarea iniţială pentru 2018.

Un alt aspect important rezultă din faptul că pe fondul creşterii circulaţiei turistice şi a numărului de înnoptări generată de intrarea pe piaţă a unui număr mare de vouchere, multe unităţi neclasificate au trecut în zona clasificată. S-a ajuns astăzi la aproape 13.000 de unităţi, ceea ce înseamnă dublu faţă de acum patru-cinci ani, când erau 6.200 de unităţi.

Redactor: Sondra Sandu