Testul Babeș-Papanicolau, gratuit!

Ministerul Sănătății continuă și anul acesta programul care presupune efectuarea de teste Babeș-Papanicolau. Cu ajutorul acestui test se pot depista leziunile periculoase, în mod gratuit.

Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța efectuează  testul Papanicolau în cadrul cabinetelor de planning familial și ginecologie. Acestea sunt situate în cadrul Policlinicii  nr. 2 din Constanța și vor fi efectuate de către medicii Voiculescu Diana și Radu Coloajoară.

Medicii de familie  care nu sunt înscriși în acest program national pot elibera un bilet de trimitere către Ambulatoriul de specialitate al Spitalului pentru ca pacientele lor să poată beneficia gratuit de testare. De asemenea, este important de știut faptul că în cadrul programului național, testarea se poate efectua o dată la 5 ani.

Testul Papanicolau face parte din examenul ginecologic de rutina pe care fiecare femeie ar trebui să îl facă o dată pe an. Scopul acestuia îl constituie identificarea modificarilor celulare anormale de la nivelul cervixului, colului uterin și pentru screeningul cancerului de col uterin.

Între 5 și 10% dintre femeile care fac anual un test Babes-Papanicolau pot avea un rezultat anormal, dar numai un mic procent dintre aceste examene arată modificari care duc la evoluția unui cancer de col uterin.

RedactorȘ Sondra Sandu