Temperaturi scăzute la malul mării

După ploile de la finalul săptămânii trecute, vine rîndul primilor fulgi de nea să-și facă apariția la malul mării, Meteorologii spun că iarna își va intra cu adevărat în drepturi și că este indicat să trecem rapid la garderoba pentru sezonul zăpezii.

Zilele trecute natura s-a deslănțuit în aproape toată țara. Situații de urgență s-au înregistrate în 17 județe, fiind necesară intervenția pompierilor militari. A fost prăpăd și la Constanța, unde mai multe autorutisme au fost avariate după ce mai mulți copaci au fost puși la pământ de furtună, iar cele mai mari pagube s-au înregistrat în orașele Cernavodă, Medgidia și Eforie Nord. În plus, în ultimele zile și traficul naval a avut de suferit.  Potrivit Inspectoratului General al Poliției Române, din cauza cauza vântului puternic, porturile Midia, Constanța Nord și Constanța Sud au fost închise traficului maritim și fluvial pe o perioadă record. După un astfel de bilanț, meteorologii au făcut publice prognozele pentru zilele următoare.

Chiar dacă nu suntem obișnuiți cu zăpada la malul mării, potrivit specialiștilor, locuitorii din  Dobrogea se vor bucura de primii fulgi de zăpadă mai devreme decît ne-am putea aștepta.

Cu astfel de vești, nu ne rămâne decît să ne punem la punct garderoba pentru sezonul rece și să ne pregătim autoturismele pentru condițiile de iarnă.

Reporter: Oana Jărloianu ; Imagine: Cristian Rizea