Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski ar putea primi mai mulți bani

La începutul anului 2015, bugetul aprobat Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski , a fost mai mic cu 20 % , mai puțin cu 1,5 milioane decât anul trecut. Bani insuficienți pentru ca activitatea teatrului să se desfășoare în parametri normali au determinat conducerea instituției de cultură să facă demersuri la minister unde flacăra normalității pare să se fi aprins din nou.

Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski dispune de personal insuficient . Balerinii, dirijorii, toți artiștii sunt nemulțumiți de salarii, dar și de condițiile de muncă mai ales că, pentru un spectacol, este absolut necesar să existe colaboratori.

De cealaltă parte, un buget mai mare decât anul trecut a fost alocat de Consiliul Județean Constanța pentru Teatru pentru Copii și Tineret, după ce conducerea instituției a făcut, împreună cu actorii, sacrificii majore ca actele culturale să continue.

Anul trecut bugetul instituției a fost de aproximativ 730 mii de lei, iar în 2015 depășeste 800 mii de lei.

Reporter: Ana-Maria Stancu ; Imagine: George Dima