„Teatrul la vedere”, la Medgidia

Pe data de 27 martie s-au deschis porțile tuturor instituțiilor de cultură care se ocupă cu punerea în scenă a operelor dramatice sau muzicale din lumea întreagă. Cu acest prilej Casa de Cultură I.N. Roman din Medgidia a găzduit  piesa de teatru „Soacra cu trei nurori”, după Ion Creangă. Organizatorii au dorit ca evenimentul teatral să fie unul „la vedere”. Astfel că în partea  a doua a spectacolului actori, regizori și simpli spectatori au purtat un dialog despre tot ce înseamnă … teatru.

Manifestarea s-a desfășurat în sala de spectacole a Casei de Cultură IN. Roman și a aparținut trupei de teatru „Ușa” din Medgidia. Regia și scenografia au fost semnate de  Ion Crișu.

Municipiul Medgidia are deja o tradiție în ceea ce privește teatrul. Aici se organizează anual binecunoscutul  Festivalul Național de Teatru „Tanța și Costel”. Cu prilejul Zilei Mondiale a Teatrului spectatorii au avut ocazia să cunoscă trupele de teatru dar și istoria teatrului local.

De la tinerii actori până la cei experimentați, cu toții și-au arătat entuziasmul față de activitățile pe care le realizează prin actul scenic.

Evenimentul a fost sărbătorit și prin dialog. Metoda s-a dovedit a fi una creativă, iar organizatorii au fost mulțumiți.

Interactivitatea și-a spus cuvântul la Medgidia. Asfel că momentul aniversar a fost marcat într-un cadru unde atât trupele de teatru cât și publicul au intrat în lumea artei teatrale și cu toții au fost mulțumiți de momentul cultural.

Redactor: Daniel Albu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *