Taxi în flăcări la Contanța
Un taximetru a luat foc, în această dimineață în Constanţa. Incidentul a rezultat în urma coliziunii cu un microbuz, care transporta zece pasageri.
Un grav accident rutier a avut loc în această dimineață pe DN2A între Ovidiu și Constanța. Un microbuz în care se aflau zece călători şi un taximetru în care era numai şoferul s-au ciocnit. Potrivit IPJ Constanța, microbuzul a oprit pe banda nr.1, iar un taximetru a intrat în coliziune cu acesta față-spate. În urma impactului autoturismul taxi a luat foc. La faţa locului au intervenit patru pompieri cu o autospecială de stingere din punctul temporar Ovidiu. Focul a fost stins la scurt timp de către pompieri. Atât șoferul microbuzului cât și pasagerii au scăpat nevătămaţi. Şoferul taximetrului, în vârstă de 59 de ani a suferit un traumatism de coloană cervicală şi a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean din Constanţa. Poliţiştii rutieri cercetează acum împrejurările în care s-a petrecut accidentul şi cine se face vinovat de săvârșirea faptei.
Redactor: Cristina Niță