Taxa auto revine în 2019

Taxa auto se întoarce într-o nouă formă. Ministrul Mediului a anunțat că până la sfârșitul anului aceasta va fi elaborată. Data la care va intra în vigoare este încă necunoscută.

Specialiștii care lucrează la noua formulă a taxei auto iau în calcul toate componentele, nu doar norma de poluare sau capacitatea cilindrică. Noua taxă va avea la bază studii şi măsurători făcute de Agenţia Naţională de Protecţia Mediului, Institutul Naţional de Sănătate Publică dar şi cu ajutorul specialiştilor din industria autovehiculelor şi RAR.

”Îmi doresc să nu mai existe pe drumurile patriei atât de multe maşini aduse din afară care poluează mult peste norme, care au norme de poluare 2, 3 sau 4. Cum este şi la plata deşeului pe care tu îl produci un tarif de salubrizare, aşa este şi în domeniul acesta de poluare: poluatorul plăteşte. Noi nu ne dorim şi nu vom scoate o taxă, să spunem de poluare, noi ne dorim ca acela care poluează să poată să plătească o contribuţie, dar să fim siguri că această contribuţie este elaborată aşa cum trebuie. (…) românul să înţeleagă că trebuie să plătească o astfel de contribuţie, pentru ce o face şi care sunt motivele.”, a declarat Grațiela Gavrilescu, Ministrul Mediului

Grațiela Gavrilescu a fost întrebată de ce se restituie banii atât de greu cetăţenilor care au plătit taxa auto după ce aceasta a fost anulată şi de ce sunt atât de multe cozi în toată ţara. Ministrul Mediului a răspuns că s-a restituit deja o sumă de 850 de milioane lei şi mai urmează alte 700 de milioane lei, iar “acele cozi nu sunt peste tot, în toată ţara, ci doar la anumite ghişee”.

Taxa auto a fost introdusă pentru prima dată în anul 2007când România a devenit membră a Uniunii Europene. De atunci, aceasta a fost în vigoare sub diferite nume și forme, mai mult sau mai puțin puse la punct legislativ.

Redactor: Denisa Albu