Târgul Gaudeamus și-a deschis porțile

Târgul ”Gaudeamus” ne dă din nou întâlnire cu cartea! Reale sau imaginare, poveștile din miile de titluri de pe rafturile standurilor își așteaptă cititorii.

Și iubitorii de carte au de unde să aleagă! Editurile au pregătit atât o vastă colecție de cărți, dar și o gamă tentantă de reduceri.

Evenimentul din acest an se desfășoară sub semnul aniversării a 3 decenii de la momentul istoric al Revoluţiei Române din decembrie 1989.

Debutul celui mai aşteptat eveniment anual din industria cărţii a fost marcat de o atmosferă destinsă și prietenoasă, care a fost asigurată de actorul Ion Caramitru și poetul, scriitorul, publicistul și omul de televiziune Mircea Dinescu.

Veseli și joviali, cei doi președinți de onoare ai Târgului ”Gaudeamus” 2019 au anunțat deschiderea celui mai important şi mai longeviv eveniment expoziţional dedicat cărţii, din România.

Și cum întâlnirile cu scriitorii, lansările de carte și sesiunile de autografe sunt asigurate, târgul ”Gaudeamus” oferă celor care îi vor trece pragul și o serie de dezbateri și concursuri. La regalul cultural așteptat cu multă nerăbdare de specialiştii din branşă, dar şi de către publicul larg, peste 250 de expozanţi propun aproape 900 de evenimente editoriale şi profesionale la ediția din a cest an.

Redactor: Mihaela Țânțaru